Toate cuplurile isi doresc o viata sexuala incitanta, pasionala si intensa pana la adanci batraneti, însă responsabilitățile zilnice, copiii și celelalte probleme care pot să apară influenteaza inevitabil apetitul sexual, disponibilitatea erotica si capacitatea de obtinere a placerii sexuale. Psihologii au formulat o serie de recomandări utile pentru reanimarea vieții sexuale, pe cat de simple, pe atat de eficiente.
1. Baia cu spuma.
Aceasta activitate, efectuata in cuplu, este relaxanta, incitantă si benefica stimularii dorintei sexuale. Îmbină perfect igiena corporala atat de importantă înainte de actul intim, cu jocul imaginației și împărtășirea de gesturi tandre, care resusciteaza romantismul absent dintr-o relație.
2. Cutia secreta de sub pat.
Ascundeti o cutie personala, plina cu obiecte sexuale preferate, sub pat. O puteți folosi în perioadele de rutina in dormitor, ca pe un plan de rezerva eficient. Puteti pastra in cutia secreta recipientul cu lubrifiant, jucării sexuale, o lenjerie intima deosebita, o sticlă de vin roșu, o esarfa fina sau orice alt accesoriu care va servește drept stimulent.
3. Gimnastica în doi.
Sportul este o cale excelentă de stimulare a apetitului sexual, mai ales dacă este efectuat în cuplu. Ambii parteneri își recapata stimă de sine, reușesc sa se concentreze din nou asupra propriului trup si al partenerului, devenind mai dornici de clipe speciale în intimitate.
4. Poziția copacului din yoga.
Aceasta pozitie presupune sa stați în picioare, cu corpul perfect drept și va impreunati palmele ca și cum ați rosti o rugăciune. Lăsați toata greutatea corpului pe piciorul drept, apoi ridicați și indoiti genunchiul stang și sprijiniți talpa piciorului pe coapsa piciorului drept. Mențineți poziția timp de 30 de secunde, apoi repetati miscarea cu celălalt picior. Specialistii sustin ca aceasta pozitie de yoga facilitează circulația sanguină în regiunea genitală, crescand apetitul sexual și intensitatea plăcerii.
5. Consumul bogat de legume.
Acest obicei alimentar nu are efecte benefice doar asupra organismului, ci și asupra vieții sexuale. Fitonutrientii din legume, în special carotenoizii, stimulează producția de testosteron, hormon sexual cu rol esențial în creșterea libidoului.
6. Comunicarea deschisa.
Inhibitiile si lipsa de comunicare cu partenerul sexual sunt doua cauze principale ale insatisfactiei sexuale. Pe de alta parte, discuțiile deschise despre plăcerile mutuale, nevoile și fanteziile personale, sunt baza unei vieți sexuale sănătoase pe termen lung. Orice tip de cenzură în dormitor va conduce cu siguranta la plafonare și frustrări pe plan erotic. Mai mult decat atat, comunicarea care nu are nicio legatura cu sexul este și ea importantă, deoarece înlesnește conexiunea emoțională în cuplu.
7. Pierderea kilogramelor în plus.
Supraponderalitatea și obezitatea afectează libidoul și randamentul sexual. În cazul barbatilor, eliminarea grasimii de la nivelul abdomenului stimulează producția de testosteron și ajuta la alungirea organului sexual masculin cu pana la 2,5 centimetri la fiecare 15 kilograme pierdute, susțin specialiștii.
8. Gesturile tandre.
Mangaierile, imbratisarile și alte gesturi de tandrețe sunt esențiale pentru menținerea unei vieți sexuale sănătoase, deoarece ajuta la eliberarea hormonilor stării de bine, necesari declanșării dorinței sexuale. Cuplurile care neglijează manifestările de afectivitate au parte, în general, de partide de amor superficiale și nesatisfăcătoare.
9. Activitățile incitante.
Evadarea din cotidian și efectuarea de activitățile care stimulează producția de adrenalina sunt o alta cale excelentă de revitalizare a vieții sexuale. Sporturile diverse, dansul sau un hobby special, toate facute in cuplu, isi aduc aportul în apropierea intimă dintre parteneri.
10. Rezolvarea disensiunilor în cuplu.
Problemele nerezolvate, fie ele fără nicio legatura cu sexul, își pun amprenta asupra vieții sexuale. Specialistii recomanda soluționarea urgentă a tuturor disensiunilor în cel mai scurt timp, astfel incat momentele intime să nu aibă de suferit din pricina altor dificultăți.
11. Programarea momentelor de intimitate.
Fără organizare, sexul poate ajunge sa fie exclus total din programul zilnic al unui cuplu. Din acest motiv, în orice cuplu este bine sa existe o planificare prealabilă a interacțiunii intime, cu scop orientativ, care sa ajute sexul sa ramana o prioritate.
12. Renuntarea la vicii.
Fumatul afectează circulatia sanguina către zona genitala, iar alcoolul poate sa afecteze potenta. Aceste doua vicii influențează negativ viata sexuala, de aceea este importanta renuntarea la ele.
Comments